Remedii naturiste vechi. Uleiul de Jir. Mierea. Bamele. Roscovele. Coarnele. Meiul. Hrisca. Dudele.

Coarnele, rezervor de vitamine
Coarnele (1) sînt niste fructe acrisoare, de culoare rosie, liliachie, galbena sau albicioasa. Unele se coc în august, altele în septembrie. Din coarne se prepara dulceata, suc, marmelada, cu gust aparte. Se mai folosesc la extragerea de pectina.


1) Credit rapid Credius (si pentru restantieri)

[Completati cererea]


2) Provident - Imprumut rapid in 24 ore

[Accesati online - AICI]


3) Oferta Telecredit - credit online

[Completeaza formular]


Aceste fructe contin apa (circa 83%), zaharuri (6-10%), acizi, tanin, substante pectice si proteice, celuloza, saruri minerale, provitamine (A, B1, B2, C, PP). În scop medicinal, de la corn se folosesc fructele, frunzele si scoarta tulpinii. Decoctul, maceratul si tinctura sînt bune în tratarea diareelor, a enteritei si enterocolitei. Avînd proprietati hemostatice, coarnele se utilizeaza în oprirea hemoragiilor nazale. Decoctul din scoarta tulpinii de corn, 5 g la 250 ml apa, avînd efect febrifug, se foloseste la tratarea dermatozelor. La tara, pe unde mai cresc corni cu coarne, se fabrica acel minunat lichior numit cornata, dintr-un kilogram de fructe, dispuse în straturi alternative, cu zahar. Se lasa doua saptamîni, apoi se adauga 300 ml alcool tare. Dupa doua saptamîni, cornata poate fi savurata.

Napii vindeca bronsita
Napul (2) este originar din Europa de Nord. Aceasta leguma e folosita în supe si ciorbe de carne, pentru aroma placuta. Dar are si proprietati curative. Radacina comestibila contine, între altele, vitaminele A, B, C, iod si cupru, cu rol în stabilizarea sistemului nervos si întarirea imunitatii naturale. Napul purifica sîngele si mareste debitul de urina. El constituie un adjuvant excelent în tratarea acneei si a unor eczeme, cu conditia sa fie consumat crud. Frunzele sînt foarte bogate în saruri minerale: calciu, fier, cupru. Prin fierberea napului se obtine un magiun folosit în tratarea afectiunilor cailor respiratorii: 100 g de nap bine spalat se fierb într-un litru de apa sau de lapte, timp de un sfert de ora. Se strecoara si se îndulceste cu miere. Se consuma patru cesti pe zi. Siropul de nap este un excelent expectorant si e recomandat în tratarea guturaiului, anginelor, frisoanelor: Sucul proaspat are proprietati remineralizante, diuretice si desfunda caile biliare. Copt în cuptor si aplicat sub forma de pasta pe furuncule, ajuta la maturarea acestora. La fel, pentru tratarea degeraturilor.

Bamele previn infarctul
Bamele (3) sînt niste legume cu o aroma deosebita, usor de recunoscut. Cultivate înca din antichitate, în special în Egiptul antic, erau folosite si la fabricarea cafelei, din semintele fructului. Bamele sînt excelente în supe si ciorbe, dar numai cele tinere, fructele batrîne fiind usor atoase. Cercetatorii americani sustin ca aceste legume, una dintre cele mai bogate surse de fibre pentru organismul uman, pot preveni unele forme de cancer, printre care cel colo-rectal. În plus, spre deosebire de alte legume, bamele sînt sarace în proteine si în hidrati de carbon. O portie de bame asigura 20% din doza zilnica de vitamina C, iar în compozitia acestor legume s-au mai remarcat si betacarotenul, potasiul si fibrele. Mai mult, vitaminele A si C stopeaza evolutia aterosclerozei. De aceea, consumatorii de bame au un risc de infarct sau de accident vascular mult mai mic.

Hrisca e recomandata diabeticilor
Hrisca (4) este o cereala asemanatoare orezului, chiar daca boabele seamana cu cele de grîu. Are gust dulce-aromat. Hrisca se prepara la fel ca orezul sau alte cereale, prin fierbere. 200 g boabe de hrisca, bine spalate si acoperite cu apa, dupa circa doua ore, adica dupa ce se umfla, pot fi consumate ca atare, mai ales în cadrul regimurilor de detoxifiere si revitalizare. Semintele de hrisca sînt hranitoare si pot fi folosite ca garnitura la preparate din carne. Mai intra si în compozitia placintelor, budincilor, biscuitilor, pilafului, sosurilor, salatelor si terciurilor. Faina de hrisca, închisa la culoare si mai putin rafinata, deci mai sanatoasa, da o savoare speciala prajiturilor. Bunicile noastre mai stiau sa prepare si miere de hrisca, vîscoasa si mai închisa la culoare, din care se facea turta-dulce. Hrisca se poate mînca si prajita în tigaie. Ca medicament, trebuie sa stim ca hrisca trateaza diabetul zaharat. Studiile recente demonstreaza ca hrisca (fructul plantei Fagopyrum), influenteaza procesul de toleranta la glucoza. O lingura de hrisca se amesteca cu trei linguri de iaurt sau lapte, se lasa amestecul peste noapte într-un loc calduros, iar dimineata se manînca pe stomacul gol.
Hrisca are o extraordinara calitate: întareste vasele subtiri de sînge la nivel local. Contine mai mult calciu decît grîul si este bogata în lisina, un aminoacid pe care organismul uman nu-l produce. Ceaiul de hrisca reduce umflaturile si edemele.

Meiul, regele cerealelor
Meiul (5) este o planta cu flori albe-galbui, folosita ca nutret pentru vite. Dar înca dinainte de Hristos, se cunostea ca, datorita lipsei sale de gluten, poate fi inclus în dieta persoanelor care nu tolereaza grîul. De asemenea, meiul combate retentia urinara, guta si adenomul de prostata. Infuzia se prepara dintr-o lingurita de planta în 250 ml apa si se fierbe timp de 5 minute, dupa care se strecoara. Se consuma 3 cani pe zi. Prin continutul bogat în magneziu, meiul este benefic în special celor cu probleme cardiovasculare, astm, migrene. Niacina din mei (vitamina B3) ajuta la reducerea colesterolului, fiind de ajutor în curele de slabire. Prin continutul de triptofan, are efecte benefice în depresie, durere cronica, iritabilitate. Proprietatile diuretice sînt de ajutor la tonifierea rinichilor. Meiul asigura echilibrul fluidelor corpului. Se recomanda celor suferinzi de artrite, datorita efectului sau alcalinizant. Ajuta în prevenirea avorturilor spontane, alunga greata în primele luni de sarcina. Este un antimicotic puternic, îndeparteaza mirosul neplacut al gurii. E bun si în alimentatie, sub forma de pilaf, pîine, salate. Chinezii considera ca meiul este regele cerealelor si continua sa îl consume de secole.

Roscovele, bune la stomac
Roscovul este un arbore din familia leguminoaselor, originar din regiunea mediteraneana. Fructele arborelui (6), cu aspect de pastai, de culoare brun-roscata si gust dulceag, numite roscove (sau carobe), au importanta alimentara si terapeutica. Contin o cantitate mare de glucide simple si complexe, mucilagii, pectine, amidon, vitamine. Una dintre cele mai importante substante prezente în roscove este carubina. Pulberea din pulpa de roscove are efecte antidiareice si de absorbtie a toxinelor, motiv pentru care e buna în tratarea gastritelor si enterocolitelor. Roscova are efect antitusiv, nutritiv, mineralizant. Este foarte bogata în fibre, facilitînd tranzitul intestinal. De asemenea, e recomandata în tratarea osteoporozei, avînd un continut mare de calciu. Nu provoaca alergii si, în plus, nu contine acid oxalic care irita membrana intestinelor, astfel încît nu împiedica absorbtia de calciu în organism. În Orientul Mijlociu, este un bun înlocuitor al pudrei de cacao si al ciocolatei. În Egipt, din pastai se prepara o bautura energizanta. În Spania, Portugalia si Sicilia, roscova este folosita în prepararea compoturilor si prajiturilor.

Dudele tonifica muschii
Fructul dudului (7), numit duda, aguda sau soroza, are culoare rosie, neagra sau alba, gust acrisor. Dudele contin apa (83%), zaharuri (9,4%), acizi (0,95%), proteine (1,2%), grasimi (0,6%), celuloza (2%), substante minerale (0,84%), vitamina C (50-199 mg la 100 g), provitamina A, vitaminele B1, B2, PP, acid folic. Valoarea energetica a dudelor este de circa 69 kcal la 100 g. În fitoterapie, se folosesc fructele si frunzele dudului. Dudele au efect tonic, depurativ, antibiotic (bactericid) si antiinflamator. Sucul extras din dude înainte de maturitatea deplina contine 20-25 g acid citric la litru (care are efect bactericid). Acest suc se utilizeaza diluat cu apa pentru gargare contra anghinei, stomatitei si aftei. Dudele coapte, fiind astringente, se folosesc în tratarea enteritelor si enterocolitelor, combat constipatia. Ceaiul dintr-o lingura de frunze de dud la 250 ml apa clocotita, bauta în trei reprize, este indicata în diabetul zaharat si pentru tratarea eczemelor. De asemenea, consumul de dude crude ajuta la tonifierea musculaturii, fiind recomandat adolescentilor si sportivilor. La femei, dudele întîrzie aparitia ridurilor si a cearcanelor, reduc riscul aparitiei nodulilor la sîni.

Mosmoanele, leac pentru rinichi
Mosmoanele provin dintr-un arbust originar din Persia. La noi, creste salbatic prin poiene. În scopuri medicinale se folosesc frunzele, radacina si fructele denumite mosmoane sau scoruse nemtesti. Acestea au efect tonic, astringent intestinal, reglator intestinal, diuretic, fiind indicate în tratamentul enteritelor, diareei, dizenteriei. Pentru tratarea diareei, se consuma 200-300 g de mosmoane trecute si curatate de coaja, în fiecare dimineata. Pentru tratarea gutei, dimineata, pe stomacul gol, se bea un pahar de vin alb în care s-au macerat timp de 24 de ore sîmburi de mosmoane pisati. Pentru litiaza renala, se ia un pahar cu decoct de radacini de patrunjel fierte în vin, în care s-a adaugat o lingurita cu praf de sîmburi de mosmoane. Aceste fructe calmeaza inflamatiile rinichilor si ale cavitatii bucale. Actiunea benefica a acestor fructe asupra mucoasei intestinale se datoreaza continutului ridicat de pectina si tanin.

Braga, racoritoare din mei
Braga era la mare cautare în sudul tarii, unde simigeriile îi îmbiau pe trecatori sa ude covrigii sau dulciurile cu braga. Este o fiertura de mei macinat (de porumb ori de secara) usor tulbure si de consistenta unui nectar dulce acrisor cu slabe urme de alcool. Eficient antidot contra caniculei, licoarea era un produs perisabil, care trebuia pastrat obligatoriu la gheata, pentru ca nu rezista mai mult de 48 de ore. Iata o reteta populara de preparat braga acasa: se ia bors ( nu foarte acru), se îndoieste cu apa fierbinte, se amesteca bine. Dupa racire si limpezire, gustul devine usor acrisor. Se toarna lichidul într-un vas nou si se adauga zahar sau miere dupa gust.
Porumbele au multa vitamina C
Porumbele sînt fructele unui arbust care creste prin fînete sau pe la margini de crînguri. Cînd sînt coapte, fructele de porumbe au culoare neagra-violacee si marimea unei visine mici. Contin mult tanin, ceea ce le face sa fie foarte astringente. Sucul de porumbe este foarte bogat în vitamina C.

Ulei de jir
Fructul de fag fara coaja se prelucreaza prin presare la rece si la cald. Continutul în ulei al jirului este de 23-31%, iar în miezul curat, de 42-48%. Uleiul este colorat în galben deschis si are gust foarte placut. Contine 8,5% acizi saturati, dintre care cei mai frecventi sînt acizii oleic si linoleic, extrem de benefici pentru sanatate.